Congresul Naţional al Societăţii Române de Transplant Medular, care a ajuns la a treia ediție, va avea loc în perioada 9-11 mai, la Palatul Parlamentului din București.

Organizatorii își propun să transforme acest Congres într-un excelent prilej de a sintetiza şi împărtăşi cunoştinţe actuale, a deschide noi orizonturi, într-un domeniu atât de inovativ, ca transplantul de celule stem hematopoietice precum și a asigura suportul științific în dezvoltarea profesională a personalului medical.

Indicațiile de transplant de celule stem hematopoietice s-au extins considerabil, devenind la ora actuală standard de tratament nu numai în bolile hematologice, dar și boli autoimmune sau neurologice.

“Sperăm ca această manifestare organizată în anul centenar, să fie una memorabilă și să se constituie într-o întâlnire colegială de înaltă ținută, plină de informaţii şi dialoguri constructive, într-un Bucureşti însorit, cu o vastă tradiție universitară şi culturală”, menționează Alina Tănase, Președintele SRTM și Ștefan Ciurea, Președintele Congresului.