Cercetătorii au descoperit biomarkeri care ar putea sta la baza primului test de sânge din lume pentru boala celiacă.

Boala celiacă, test. Cercetătorii de la ImmusanT, o firmă de biotehnologie din State, au descoperit că expunerea la gluten la persoanele cu boală celiacă determină o creștere a anumitor molecule inflamatorii din fluxul sanguin care se corelează cu simptomele comune. Acum, boala celiacă se diagnostichează în câteva săptămâni sau luni. Iar asta presupune ca persoanele care așteaptă diagnosticul trebuie să consume gluten și să experimenteze efectele secundare foarte neplăcute în tot acest timp. În schimb, un simplu test de sânge ar putea reduce acest timp în ore.

 

Boala celiacă, test: molecule inflamatorii

“Pentru prima dată, am descris reacția inflamatorie pe care o experimentează pacienții cu boală celiacă în orele imediat după ce sunt expuși la gluten”, susține unul dintre autorii cercetării, medicul Robert Anderson, directorul științific al firmei amintite, potrivit medicalnewstoday.

Specialistul speră ca descoperirile să ducă la metode care să ajute la depistarea persoanelor fără boală celiacă, dar care au simptome similare și să le ghideze către tratamente potrivite. Boala celiacă este o afecțiune pe tot parcursul vieții care afectează aproximativ 1% din persoanele din țările occidentale, susțin datele Organizației Mondiale de Gastroenterologie.

Echipa de cercetători au observat că injectarea de peptide (n. r. lanțuri scurte de aminoacizi) de gluten la persoanele cu boală celiacă a dus la simptome ca greață, vărsături și niveluri mai mari ale anumitor molecule ale sistemului imunitar. “Simptomele neplăcute asociate bolii sunt legate de o creștere a moleculelor inflamatorii în fluxul sanguin, cum ar fi interleukina-2 (IL-2), produsă de celulele T ale sistemului imunitar. Acest răspuns este similar cu ceea ce se întâmplă atunci când o infecție este prezentă; cu toate acestea, pentru persoanele cu boala celiacă, glutenul este declanșatorul”, explică Anderson.

 

Articol integral, aici.