Cinci clinici de hematologie din spitale românești colaborează cu specialiștii Spitalului Humanitas din Milan pentru a trata cazurile grave de leucemie de la noi din țară.

Scopul proiectului inițiat de Asociația Română împotriva Leucemiei (ARIL) este de a oferi pacienților români, în România, cele mai bune și mai moderne soluții de tratament a bolilor hematologice (leucemii, limfoame, etc) și acces la second opinion în cele cinci spitale: Spitalul Județean Cluj, Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic Colțea și Spitalul Clinic Colentina.

”Această colaborare va consta în videoconferințe regulate, lunare, eventual cu întâlniri mai amănunțite trimestriale, în cadrul cărora vom discuta toate cazurile dificile cu limfoproliferări și vom stabili conduita, de la diagnostic, la tratament și până la transplant, dacă este cazul. Practic, vom avea un tumor board internațional, cu second opinion. Nu vom duce pacienții dintr-un centru în altul. Principiul este de a folosi expertiza locală și internațională, astfel încât pacienții să nu fie nevoiți să apeleze la investigații sau internări în centre din alte țări și să primească, în România, cea mai bună opinie medicală vizavi de cazul lor și cea mai bună îngrijire”, a explicat conf. dr. Horia Bumbea, medic primar hematologie clinică, Clinica de Hematologie a Spitalului Universitar de Urgență București.

Articol integral, aici.