În luna noiembrie a acestui an Asociaţia Pacienţilor cu Neoplazii Mieloproliferative „MIELOPRO” se raliază organizaţiilor omologe în susţinerea campaniei lansate de ECPC (Coaliția Europeană a Pacienților cu Cancer – European Cancer Patient Coalition) = Luna Sensibilizării privind Medicina Personalizată. Aceasta este o campanie de informare cu durata de o lună, direcţionată spre creșterea sensibilizarii și pentru a milita pentru acces sporit la testarea moleculară în îngrijirea cancerului.

ECPC este cea mai mare organizație-umbrelă europeană a pacienților cu cancer, reprezentand vocea pacienților cu cancer în Europa. Cu mai mult de 420 de membri ce acoperă toate cele 28 de state membre ale UE și multe alte țări europene și noneuropene, ECPC reprezintă pacienții afectați de toate tipurile de cancere, de la cel mai rar până la cel mai frecvent.
Tema acestui an va fi „Descifrarea codului cancerului”, deoarece evidențele care susțin nevoia unei abordări mai țintite în îngrijirea oncologică sunt în creștere.
În mod uzual, tratamentul pentru cancer s-a concentrat asupra localizării cancerului în organism. Dar nu toate persoanele cu un anumit tip de cancer răspund în același fel la aceste tratamente. Ce funcționează pentru un pacient poate să nu funcționeze pentru altul și unii pacienți pot suferi reacții adverse grave în urma unui tratament ineficient. În prezent, mulțumită progreselor tehnologice de ultimă oră, devine posibilă tratarea pacienților cu cancer în funcție de „cine” sunt ei și nu de „unde” este localizat cancerul lor.
Biomarkerii neoplazici sunt molecule produse de obicei de celulele canceroase, care pot fi detectate în țesuturile sau fluidele corporale. Aceștia pot fi mai degrabă specifici pacientului decât specifici tumorii, ceea ce înseamnă că pot ajuta la identificarea persoanelor care au cancer sau care sunt expuse riscului de apariție a cancerului și ajută la selectarea sau prognozarea acelor persoane care au șanse de a obține beneficiu terapeutic în urma tratamentelor specifice.

În fiecare an, în Europa, peste 3 milioane de persoane sunt diagnosticate cu cancer.

Trebuie ca guvernele să asigure mijloacele pentru identificarea persoanelor care ar putea beneficia de pe urma unui tratament țintit mai eficace pentru cancer, evitând toxicitatea aferentă tratamentului atunci când este posibil și ajutând totodată la asigurarea sustenabilității sistemelor noastre sanitare.
Dar disponibilitatea și rambursarea acestei abordări inovatoare variază pe întreg teritoriul UE; în multe țări, testele diagnostice moleculare nu sunt utilizate în mod regulat în practica clinică și, prin urmare, nu sunt rambursate sau disponibile tuturor persoanelor cu cancer.

Sursa : /https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=717357788750032&id=167726440379839&__tn__=K-R