Prof. Univ. Dr. Elvira Brătilă: Necesitatea sau reprogramarea consultului și a tratamentului medical trebuie analizată de către medicul curant, în funcție de particularitățile fiecărui caz

Apr 8, 2020 | News | 0 comments

Prof. Univ. Dr. Elvira Brătilă, Șef de clinică la Spitalul Clinic de obstetrică ginecologie “Prof. dr. Panait Sârbu”, Președintele Societății Române de Uroginecologie și Președintele Societății de Endometrioză și Infertilitate Est-Europeană, a remis portalului MedicalManager.ro un punct de vedere argumentat privind la reglementările Ordinului nr. 74553 / 07.04.2020 cu privire la posibilitatea acordării asistenței medicale pentru pacientele care se adresează specialității obstetrică-ginecologie.

“Pacientele cu patologie oncologică din sfera genitală constituie urgențe medicală și/sau chirurgicală și trebuie să își continue atât consultațiile, cât și tratamentul oncologic și/sau chirurgical conform programărilor stabilite anterior, în funcție de indicațiile medicale specifice fiecărui caz în parte”, menționează Prof. Univ. Dr. Elvira Brătilă.

Domnia sa susține că pacientele cu patologie ginecologică benignă care prezintă simptomatologie cu caracter de urgență (metroragii persistente, anemie post-hemoragică, durere pelvină persistentă) trebuie să beneficieze de tratamentul chirurgical/ medical în funcție de caz.

“Pacientele cu patologii care prin natura evoluției biologice (diagnosticul prenatal al sarcinilor cu risc genetic crescut) constituie urgență, fiind condiționate de un interval de timp limită în care se poate efectua procedura, trebuie să beneficieze de asistență medicală specifică”, spune Președintele Societății Române de Uroginecologie.

În ceea ce le privește pe pacientele însărcinate, acestea trebuie să urmeze planul de urmărire și controalele periodice esențiale pentru buna evoluție a sarcinii și pentru asigurarea asistenței optime la naștere.

Necesitatea sau reprogramarea consultului și a tratamentului medical/chirurgical trebuie analizată de către medicul curant, în funcție de particularitățile fiecărui caz, în raport cu dinamica evoluției pandemiei și a gradului de solicitare a sistemului sanitar”, conchide Prof. Univ. Dr. Elvira Brătilă.

 

Precizările DSU

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a revenit, miercuri, cu o serie de precizări referitoare la acest Ordin: “Nu se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare, cât şi în cazul structurilor ambulatorii”.

 

MedicalManager este platforma digitală a comunității medicale din România. Peste 1400 de specialiști și lideri de opinie din sănătate sunt abonați la fluxul zilnic informativ al platformei. O secțiune specială, Covid-19, care conține informații relevante despre impactul în sănătate, este actualizată în permanență.

Abonați-vă gratuit la Newsletterul MedicalManager!