Prof. Dr. Alexandru Rafila: Ordinul privind limitarea internărilor sau a consultațiilor nu s-a discutat în Grupul de suport tehnico-științific

Apr 9, 2020 | News | 0 comments

”Personal, nu cunosc să fi existat o consultare cu Grupul de suport tehnico-științific, din care fac și eu parte, în ceea ce privește emiterea acestui ordin”, a arătat Prof. Dr. Alexandru Rafilamembru în Comitetul Executiv al Organizației Mondiale a Sănătății, pentru Medical Manager.ro, chestionat în legătură cu efectele ordinului nr. 74553/ 07.04.2020, semnat de secretarul de stat Raed Arafat și contrasemnat de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Raed Arafat este cel care conduce acest organism, creat pentru gestionarea crizei Covid-19, în România.

Acest text prevede că, “pe toată durata stării de urgență, sunt suspendate internările pentru intervenții chirurgicale, alte tratamente și investigații medicale, care nu reprezintă urgență și care pot fi reprogramate din toate unitățile sanitare cu paturi publice și private, precum și consultații și tratamente, care pot fi programate sau sunt programabile în toate structuriile ambulatorii, atât publice cât și private”.

 

Precizările DSU

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a revenit, astăzi, cu o serie de precizări referitoare la acest Ordin: “Nu se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activităţi medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii şi care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentaţie medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităţilor spitaliceşti cu internare, cât şi în cazul structurilor ambulatorii”.