Monza Metropolitan Hospital din București se transformă în spital dedicat tratării pacienților cu COVID-19

Apr 13, 2020 | News | 0 comments

În contextul generat de evoluția pandemiei COVID-19, în care orice acțiune este importantă și în deplin acord cu măsurile și protocoalele impuse de autorități, Grupul Monza anunță că a decis să transforme Monza Metropolitan Hospital din București în spital dedicat tratării pacienților COVID-19, punând la dispoziția pacienților atât un personal dedicat și instruit să lupte contra infecției SARS-CoV-2, cât și o infrastructură performantă.

“Spitalul este operațional, are toate dotările necesare, fiecare salon cu cate un pat, capacitate de 50 de paturi, din care 12 de terapie intensivă, toate metodele de dezinfecție, decontaminare, sterilizare, toate tipurile de echipamente de protecție, CT, RMN, Rx portabil și, cel mai important lucru, personal dornic de muncă și extrem de devotat fără de care nu am putea face nimic”, a declarat Carmen Orban, director general al Grupului Monza România.

Potrivit aceleiași surse, medicii, personalul medical și auxiliar au răspuns prezent la acest apel, onorând astfel profesia pe care au ales-o și pentru că „îngrijirea pacienților cu COVID-19 reprezintă unica prioritate la acest moment; toți lucrăm împreună pentru a asigura dreptul pacienților la îngrijiri medicale continue și de cea mai înaltă calitate și pentru ca, în curând, să ne întâlnim pentru o îmbrățișare mare”.