Argeş: Aparat pentru tratarea cu plasmă a pacienţilor cu coronavirus, pus la dispoziţia Centrului de Transfuzie Sanguină Piteşti

Apr 24, 2020 | News | 0 comments

Un aparat de tratare cu plasmă a pacienţilor cu coronavirus a fost pus la dispoziţia Centrului de Transfuzie Sanguină Piteşti cu titlu gratuit, pentru un an, iar în scurt timp în Argeş va fi funcţional şi un aparat de testare a COVID-19, se arată într-un comunicat de presă, transmis, vineri, de PNL Argeş.

“A fost încheiat un protocol între Direcţia de Sănătate Publică Argeş şi BesmaxPharma, prin care a fost pus la dispoziţie Centrului de Transfuzie Sanguină din Piteşti un echipament nou de plasmafereză, cu titlu gratuit, pentru 12 luni. Acest echipament este folosit la colectarea de plasmă umană şi este însoţit de 100 de kit-uri de colectare de plasmă. Scopul acestei donaţii este de a asigura accesul pacienţilor infectaţi cu SARS COV 2 la tratamentul cu plasmă umană hiperimună, colectată de la convalescenţi”, precizează PNL Argeş.

Conform sursei citate, în scurt timp va fi funcţional un aparat de testare, de tip Real Time PCR la Spitalul Municipal din Câmpulung. Acest aparat a fost achiziţionat prin contribuţia companiei Holcim, care a donat 55.000 de euro şi prin contribuţii locale.

“Personalul de specialitate al spitalului Municipal Câmpulung a demarat deja programul de formare profesională, în aşa fel încât acesta să fie finalizat în momentul instalării aparatului. Termenul în care va fi pus în funcţiune este de aproximativ o săptămână”, anunţă PNL Argeş.

Liberalii mai susţin că pe plan local nu a existat sprijinul necesar pentru achiziţia acestor aparate medicale.

“În acest moment se dă o luptă acerbă în piaţă pentru achiziţionarea aparatelor de genul PCR sau de plasmafereză (…). Noi am extins căutarea în mai multe zone. Una a fost să aducem de la Crucea Roşie, dar din păcate, conducerea Consiliului Judeţean Argeş şi fosta conducere a DSP au refuzat să se implice, am ratat şansa şi cele 10 aparate PCR aflate în stoc au fost epuizate rapid. O altă direcţie a fost să găsim prin Unifarm un aparat de testare şi am reuşit într-un timp record, graţie implicării primului ministru, domnul Ludovic Orban şi a gestionării corecte a situaţiei de către noul director al DSP, domnul colonel Alexandru Guiţă, să îl achiziţionăm”, afirmă preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu, care a mai precizat că plata echipamentului a fost făcută din donaţii. AGERPRES