Un aparat de plasmafereză a ajuns la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea

Jun 3, 2020 | News | 0 comments

Un aparat de plasmafereză a fost instalat, marţi, la Centrul de Transfuzie Sanguină (CTS) Vrancea, unde va putea fi folosit timp de un an pentru pacienţii care s-au vindecat de COVID-19 şi doresc să doneze plasmă, primul donator fiind chiar managerul suspendat al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) “Sf. Pantelimon” Focşani, Constantin Mândrilă.

Aparatul a fost donat, temporar, Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea de către o firmă privată, împreună cu 500 de kituri de recoltare a plasmei.

“Acest echipament a ajuns la Focşani în primul rând datorită medicului Cristian Onia, care este primul român care a donat de două ori şi care m-a întrebat cum poate să ajungă un asemenea echipament şi în Focşani. I-am spus că acest echipament poate să ajungă oriunde, în orice centru din ţară, cu condiţia să ne fie solicitat şi să fie primit în acel centru. Domnul Onia s-a implicat, a discutat la CTS Vrancea, la spital, la Consiliul Judeţean Vrancea şi s-au făcut foarte repede toate documentele, astfel încât acest aparat va sta aici şi va fi utilizat, gratuit, timp de un an de zile. Noi punem la dispoziţie inclusiv 500 de kituri de recoltare, gratuit, care înseamnă 1.500 de doze de plasmă recoltată şi asigurăm, tot gratuit, tot ce înseamnă costuri de mentenanţă, reparaţii, întreţinere a acestui echipament. Practic, timp de un an de zile şi maxim 500 de donatori, nu costă nimic donarea de plasmă. Astăzi s-a făcut prima donare, am vorbit cu donatorul, înţeleg că este chiar managerul SJU Focşani, care spune că se simte foarte bine şi va reveni peste două săptămâni la donare. Inclusiv domnul doctor Onia va avea ocazia, săptămâna viitoare, să doneze a treia oară, la el acasă, la Focşani, şi va deveni primul donator care va reuşi să salveze nouă vieţi”, a declarat directorul companiei farmaceutice Besmax Pharma Distribution SRL, Florin Hozoc.

Potrivit acestuia, concentraţia de anticorpi anti SARS-CoV-2 rămâne crescută o perioadă limitată de timp, de circa două luni, iar orice persoană care s-a vindecat de COVOD-19 poate să doneze plasmă hiperimună în interval de o lună de zile de trei ori, spre deosebire de donarea de sânge din care se recoltează plasma ulterior, şi care se poate face doar o dată la două luni de zile.

Până în prezent, compania farmaceutică a donat cu titlu temporar 19 echipamente de plasmafereză în întreaga ţară, care au fost instalate în mai multe oraşe, fără însă ca centrele unde acestea au fost plasate să le poată achiziţiona ulterior.

“Centrele unde aceste echipamente au fost instalate temporar nu au posibilitatea să le achiziţioneze. Am stabilit foarte ferm acest lucru pentru că am dorit să nu se considere că avem interese comerciale în plasarea în mod gratuit a acestor echipamente. Noi nu suntem nici producători şi nici distribuitori de echipamente, noi suntem distribuitori de medicamente fabricate din plasmă umană şi am cumpărat aceste echipamente pentru că am deschis două centre de colectare de plasmă într-o altă ţară din Uniunea Europeană. Având nişte întârzieri în partea de infrastructură în construcţii, am avut aceste echipamente disponibile mai devreme şi am considerat că este util să venim cu ele în România şi să le punem la dispoziţie statului român şi să le luăm înapoi peste un an de zile, pentru a ne desfăşura activitatea în centrele noastre”, a precizat Florin Hozoc.

Aparatul de pasmafereză ar fi trebuit iniţial să ajungă la Centrul de Transfuzie Sanguină de la Suceava, dar a fost adus la Focşani după ce donatorul s-a izbit de reticenţele autorităţilor. “Acest echipament l-am ţinut în depozit pentru că am avut intenţia şi dorinţa să-l instalăm la Suceava, acolo unde, în prezent, avem peste 2.300 de persoane vindecate, cel mai mare număr de persoane vindecate. Dacă doar 10% dintre aceştia ar fi ajuns să doneze de trei ori, era nevoie de minim 500 de kituri să putem să deservim aceste persoane. De o lună de zile autorităţile din Suceava nu au fost capabile să ajungă la un punct de vedere rezonabil (…) pentru că acolo există încăpăţânarea unui om care este refractar la nou şi care nu-şi doreşte să înveţe proceduri noi”, a spus Florin Hozoc.

Potrivit acestuia, un aparat de plasmafereză costă circa 21.000 de euro fără TVA, iar kiturile costă 25 de euro, plus TVA.

Constantin Mândrilă, primul donator care a beneficiat de aparatul de plasmafereză instalat la Focşani, a făcut un apel către toţi vrâncenii pentru a veni să doneze plasmă. “Avem şi noi aparat de plasmafereză pentru cei care au fost pozitivi la COVID-19 şi au două negativări. Sunt primul donator şi fac apel la toţi cei care au fost pozitivi la COVID-19 şi au fost externaţi să vină să doneze plasmă, pentru că este un lucru extraordinar şi în acest fel ne putem ajuta semenii. Fac apel inclusiv la colegii mei din spital, medici, asistenţi, care au fost internaţi şi sunt negativi acum, să vină să doneze în această perioadă plasmă, pentru că ar fi păcat să nu putem să dăm o mână de ajutor”, a declarat Constantin Mândrilă.

Potrivit reprezentanţilor CTS Focşani, există deja o listă de persoane care s-au vindecat de COVID-19 şi care şi-au exprimat intenţia de a dona plasmă. “Deja avem o listă de 11 persoane care şi-au exprimat această dorinţă. Avem contracte de colaborare cu spitalele, astfel încât să primim listele necesare cu bolnavii care au trecut prin această boală, noi să-i contactăm şi ei să-şi dea acordul să doneze”, a declarat purtătorul CTS Vrancea, Georgiana Crăciun. AGERPRES