Un test de sânge dezvoltat în Japonia poate indica riscul de dezvoltare a unor forme grave de Covid-19

Sep 25, 2020 | News | 0 comments

O echipă de cercetători japonezi a dezvoltat un test de sânge care poate indica dacă există riscul dezvoltării unor forme grave de Covid-19 sau dacă există probabilitatea unor forme ușoare ale bolii.

Testul, dezvoltat de specialiști de la Centrul Național pentru Sănătate și Medicină din Japonia, a avut rezultate pozitive într-un studiu la scară mai mică, în care au fost incluși 28 de pacienți infectați cu coronavirusul SARS-CoV-2.

Noul test funcționează prin măsurarea nivelului CCL17, o mică proteină cu un rol important în activarea celulelor T ale sistemului imunitar.

Potrivit cercetătorilor, un nivel scăzut al CCL17 prezice un risc crescut de dezvoltare a unor forme severe de Covid-19 – și indică pacienții care trebuie internați în spital.

“Dacă nivelul CCL17 este mai mic de 100 de picograme pe mililitru, atunci solicităm internarea pacientului, însă dacă nivelul depășește 400, pacienții pot sta la hotel sau la domiciliu și sunt verificați la fiecare 3 zile”, a explicat Masaya Sugiyama, autorul principal al studiului, citat de Reuters.

Articolul intregral pe: 360medical.ro