55 de voluntari din Tecuci au donat sânge, la iniţiativa Arhiepiscopiei Dunării de Jos

feb. 26, 2021 | News

Un număr de 55 de voluntari din municipiul Tecuci au donat sânge, vineri, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Galaţi, în cadrul unei campanii iniţiate de Arhiepiscopia Dunării de Jos, informează Biroul de presă al eparhiei.

Potrivit sursei citate, acţiunea de solidaritate umană şi filantropie creştină în beneficiul persoanelor aflate pe patul spitalelor care au nevoie urgentă de sânge a fost organizată cu sprijinul voluntarilor din Protoieria Tecuci, aceasta din urmă asigurând şi transportul de la Tecuci la Galaţi cu două mijloace de transport persoane cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind protecţia sanitară împotriva răspândirii noului coronavirus.

Personalul specializat în recoltarea de sânge şi aparatura tehnică necesară au fost asigurate de Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Galaţi.

Preoţii şi credincioşii din cadrul protopopiatului Tecuci se mobilizează exemplar pentru această campanie umanitară încă din anul 2013, răspunzând cu disponibilitate în fiecare an la nevoia acută de sânge.

În plină pandemie, Arhiepiscopia Dunării de Jos a reuşit să doneze prin preoţii şi credincioşii voluntari 250 litri de sânge.

Campania de donare de sânge organizată la nivelul Arhiepiscopiei Dunării de Jos continuă în perioada următoare cu alţi slujitori şi credincioşi din parohiile Eparhiei Dunării de Jos. AGERPRES