Asociația Suport Mastocitoză România protestează față de tăierea finanțării Spitalului Clinic de Copii ”Grigore Alexandrescu”

Feb 4, 2021 | Asociatii Pacienti, News

Asociația Suport Mastocitoză România protestează față de tăierea finanțării Spitalului Clinic de Copii Grigore Alexandrescu de către primarul sectorului 1, Clotilde Armand.

Membrii Asociției spun că este un act de inconștiență, care pune în pericol viata celor mai vulnerabili dintre copii și că este o contradicție cu ceea ce un edil trebuie să facă în slujba cetățenilor care l-au ales.

În comunicat se menționează că în cadrul acestui spital se află o filială vitală a Retelei de Mastocitoză Pediatrică din România și a Centrului European de Excelență în Mastocitoză din  România de care depind 68 de copii care nu mai pot merge la consult, întrucât viața le este pusă  în pericol de decizia  dnei primar.

Tot în cadrul acestui spital se află una din cele mai bune secții de chirurgie plastică, reparatorie și arși la nivel european, secție rămasă, ca întregul spital, fară fondurile de ignifugare. De asemenea, o altă secție este profund afectată, TINN, acolo unde se află cei mai vulnerabili dintre prematuri.

Personalul spitalului se întreabă: „Cum este posibil sa iei banii de întreținere pentru aparatele din ATI? Oare primarul știe cum se stă cu frică, să nu ia foc vreun ventilator care funcționează mult timp din cauza că este  ocupat pe o perioadă lungă de timp de un copil care este ventilat permanent ? Oare știe cum este să lucrezi cu viața unui copil? Ar fi bine să se pună în locul acelor părinți care au copiii  pe un ventilator în ATI. Este suficient ca un ventilator să fie stricat si automat viata unui copil este pusă în pericol”, se arată în comunicatul Asociției Suport Mastocitoză România

”Copiii merg la spital pentru a-si recapata sanatatea, nu pentru a le fi pusa in pericol viata. Consecintele actului administrativ semnat de dna edil pot fi tragice si opinam ca o reevaluare a competentelor domniei sale in raport cu functia pe care o detine se impune, atata timp cat este pusa in pericol viata copiilor, prin actele emise de domnia sa,”spune Nicoleta Nidelea, Președintele Asociației Suport Mastocitoză România.

INTERVIU

INFOGRAFIC

VIDEO

Evenimente

June 2021

MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
31
1
2
3
4
5
6
Events for 1 June
No Events
Events for 2 June
No Events
Events for 3 June
No Events
Events for 4 June
No Events
Events for 5 June
No Events
Events for 6 June
7
8
9
10
11
12
13
Events for 7 June
No Events
Events for 8 June
No Events
Events for 9 June
Events for 10 June
No Events
Events for 11 June
No Events
Events for 12 June
No Events
Events for 13 June
No Events
14
15
16
17
18
19
20
Events for 14 June
No Events
Events for 15 June
No Events
Events for 16 June
No Events
Events for 17 June
No Events
Events for 18 June
No Events
Events for 19 June
No Events
Events for 20 June
No Events
21
22
23
24
25
26
27
Events for 21 June
No Events
Events for 22 June
No Events
Events for 23 June
No Events
Events for 24 June
No Events
Events for 25 June
No Events
Events for 26 June
No Events
Events for 27 June
No Events
28
29
30
1
2
3
4
Events for 28 June
No Events
Events for 29 June
No Events
Events for 30 June
No Events