Cum ne pregătim de vară și ieșirea din izolare? Webinar RoDiabet ”Ora Pacientului” – 24 iunie, ora 17:00

Jun 19, 2020 | Evenimente

Pandemia COVID – 19 a marcat puternic societățile și comportamentul oamenilor din întreaga lume. Forțați să stăm izolați în casele noastre, să ne schimbăm rutina zilnică și obișnuințele de zeci de ani, ne-am trezit cu toții în fața unor noi provocări. Iar după luni în care am învățat noua normalitate – izolarea, discuțiile telefonice cu familia și telemedicina pentru consultațiile medicilor – ne aflăm în aceste zile în fața unei noi provocări: cum ieșim din izolare și ne pregătim pentru vară?

Cea de-a doua ediție a Webinarului RoDiabet: Ora Pacientului va răspunde acestor întrebări.

Participă la întâlnire specialiști diabetologi recunoscuți:

Conferențiar Dr. Bogdan Mihai, de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Gr.T.Popa” Iași

Conf. Dr. Anca Pantea Stoian, de la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” București

alături de reprezentanți ai asociațiilor persoanelor cu diabet:

Rodica Molnar, Președinte al Asociației Copiilor și Tinerilor Diabetici Mureș

Gabriela Airinei, Vicepreședinte al Asociației ”Da și eu Pot!”.

Lucrările webinarului sunt conduse de psiholog Cristina Petruț, Vicepreședinte FADR.

Înscrierile la Webinar sunt GRATUITE și se pot realiza pe platforma RoDiabet, accesând acest link:

https://www.rodiabet.ro/webinar-ora-pacientului-editia-2/.

Întâlnirea este parte a programului de webinarii educaționale ”Ora Pacientului” pe care platforma RoDiabet le organizează începând din mai 2020, cu susținerea partenerilor Novo NordiskAlliance Healthcare RomâniaMerckUnifarm și Alphega Farmacie.

Detalii despre Webinar, temele susținute de invitații noștri și înscrieri se pot realiza pe pagina întâlnirii AICI.

INTERVIU

INFOGRAFIC

VIDEO

Evenimente

June 2021

MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
31
1
2
3
4
5
6
Events for 1 June
No Events
Events for 2 June
No Events
Events for 3 June
No Events
Events for 4 June
No Events
Events for 5 June
No Events
Events for 6 June
7
8
9
10
11
12
13
Events for 7 June
No Events
Events for 8 June
No Events
Events for 9 June
Events for 10 June
Events for 11 June
Events for 12 June
Events for 13 June
14
15
16
17
18
19
20
Events for 14 June
Events for 15 June
Events for 16 June
Events for 17 June
Events for 18 June
No Events
Events for 19 June
No Events
Events for 20 June
No Events
21
22
23
24
25
26
27
Events for 21 June
No Events
Events for 22 June
No Events
Events for 23 June
No Events
Events for 24 June
No Events
Events for 25 June
No Events
Events for 26 June
No Events
Events for 27 June
No Events
28
29
30
1
2
3
4
Events for 28 June
No Events
Events for 29 June
No Events
Events for 30 June
No Events