O echipă de cercetători de la Broad Institute, Universitatea Harvard și Spitalul de Cercetare pentru Copii St. Jude a folosit o tehnică nouă de editare genomică pentru a trata anemia falciformă la șoareci. În lucrarea lor publicată în revista Nature, grupul descrie noua lor tehnică și cât de bine a funcționat atunci când a fost testată pe șoareci.

Anemia falciformă este o tulburare rară de sânge, moștenită, în care celulele roșii din sânge sunt deformate, împiedicându-le să transporte cât mai mult oxigen către celulele din corp de câte ori este nevoie. Pacienții cu această boală suferă de oboseală, leziuni ale organelor, dureri intense și, adesea, o moarte timpurie. Cercetările anterioare au arătat că boala este cauzată de mutații ale genelor HBB. Eforturile recente de vindecare a bolii s-au concentrat pe editarea genei defecte, dar astfel de abordări au implicat felierea elicei ADN, care s-a dovedit că introduce uneori greșeli de editare.

În acest nou efort, cercetătorii au adoptat o altă abordare. Noua tehnică a implicat editarea genelor mutate într-o altă variantă numită β-globină Makassar. S-a constatat că persoanele care au astfel de variante, care sunt rare, nu prezintă simptome ale anemiei falciforme.

Munca echipei a implicat modificarea celulelor stem hematopoietice care se maturizează în plasmă și celule sanguine utilizând enzima de editare a bazei TadA-8e – făcând acest lucru, a transformat baza valină în alanină în locul acidului glutamic găsit în celulele sănătoase. Ei au folosit, de asemenea, o proteină Cas9 pe care au dezvoltat-o ​​pentru a recunoaște secvența țintă, pentru a preveni impactul celulelor din afara țintei.

Echipa a testat tehnica infectând șoarecii de laborator cu anemie falciformă și apoi extragând și tratând celulele stem hematopoietice, ca mai  apoi să le permită să prolifereze. Testarea a arătat o rată de conversie de 80% a celulelor SCD în β-globină Makassar. Echipa a încercat, de asemenea, să transfere celulele umane tratate în modele de șoareci și a constatat că acest lucru a redus dramatic simptomele anemiei falciforme.

 

Sursa: www.medicalxpress.com