Platforma BolileRare.ro organizează pe 23 decembrie dezbaterea video cu tema “Cunoașterea și recunoașterea bolilor rare”

Dec 18, 2020 | Evenimente, News

Domeniul bolilor rare suferă de un deficit al cunoștințelor medicale și științifice. Până de curând nu au existat demersuri reale în cercetare sau politica de sănătate publică privind aspectele legate de acest domeniu. Până în prezent au fost descoperite peste 6.000 de boli rare, iar altele noi descoperite sunt descrise în literatura medicală a ultimilor ani în mod constant.

În acest context, Oameni și Companii a organizat în luna decembrie 2019 prima ediție a Conferinței Naționale de Boli Rare, al cărei scop a fost creșterea conștientizării asupra bolilor rare și îmbunătățirii calității vieții pacienților printr-un management eficient al resurselor. Cu această ocazie, Oameni și Companii a lansat platforma digitală BolileRare.ro, care are ca obiectiv informarea, educarea și comunicarea continuă între comunitățile de medici de specialitate, pacienți și lideri de opinie în domeniul medical.

Ca o continuare a acestui demers, platforma BolileRare.ro organizează pe 23 decembrie Dezbaterea Video cu tema “Cunoașterea și recunoașterea bolilor rare”. Aceasta va avea loc pe ZOOM, începând cu ora 14.00.

Mai multe detalii legate de subiect și înscriere găsiți pe pagina dedicată evenimentului

INTERVIU

INFOGRAFIC

VIDEO

Evenimente

June 2021

MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
31
1
2
3
4
5
6
Events for 1 June
No Events
Events for 2 June
No Events
Events for 3 June
No Events
Events for 4 June
No Events
Events for 5 June
No Events
Events for 6 June
7
8
9
10
11
12
13
Events for 7 June
No Events
Events for 8 June
No Events
Events for 9 June
Events for 10 June
Events for 11 June
Events for 12 June
Events for 13 June
14
15
16
17
18
19
20
Events for 14 June
Events for 15 June
Events for 16 June
Events for 17 June
Events for 18 June
No Events
Events for 19 June
No Events
Events for 20 June
No Events
21
22
23
24
25
26
27
Events for 21 June
No Events
Events for 22 June
No Events
Events for 23 June
No Events
Events for 24 June
No Events
Events for 25 June
No Events
Events for 26 June
No Events
Events for 27 June
No Events
28
29
30
1
2
3
4
Events for 28 June
No Events
Events for 29 June
No Events
Events for 30 June
No Events