Prof. Dr. Daniel Coriu, vicepreședintele Societății Române de Hematologie (SRH) și președinte al Colegiului Medicilor din România (CMR), atrage atenția că în România există județe fără niciun medic hematolog. „Avem colegi hematologi copleșiți de numărul mare de pacienți”, a subliniat Prof. Dr. Daniel Coriu.

„Trebuie să realizăm o rețea națională funcțională, să înființăm compartimente și secții de hematologie în fiecare județ, să organizăm activitatea pe niveluri de competență în centre comprehensive de diagnostic și tratament, care să deservească o anumită regiune. Deja avem un proiect într-o stare avansată, în ceea ce privește organizarea pentru dignosticul și tratamentul hemofiliei și, pe acest model, putem extinde pentru leucemii acute și pentru alte boli hematologice, inclusiv pentru bolile rare”, a afirmat Prof. Dr. Daniel Coriu, în cadrul ceremoniei oficiale a celui de-al XIII-lea Congres de Hematologie Clinică și Medicină Transfuzională 2021.

Congresul de Hematologie Clinică și Medicină Transfuzională 2021 se desfășoară în format hibrid, în perioada 29 septembrie – 03 octombrie. „Mă bucur să ne revedem după un an de pauză. Ne vedem, însă, într-un moment iarăși complicat pentru sistemul medical din cauza acestei pandemii. Împreună trebuie să dezvoltăm hematologia românească. Trebuie să creștem numărul de medici hematologi. Avem județe fără niciun medic hematolog sau cu un singur medic hematolog”, a transmis vicepreședintele SRH.

 

Material integral pe: rohealthreview.ro