Pe 12 iunie 2021 compania bio-farmaceutică Takeda a împlinit 240 de ani de activitate în slujba pacienților din întreaga lume. Dezvoltarea sa continuă pe baza unor principii solide și nenegociabile a făcut ca Takeda să fie astăzi un lider recunoscut la nivel global, care privește spre viitor și face posibil viitorul.

 

Cum arăta o companie farmaceutică în 1781?

În 1781, Chobei Takeda I începea să comercializeze medicamente japoneze și chinezești din plante în Doshomachi, cartierul medicinei din Osaka, Japonia. Fondatorul Takeda dobândește o reputație de integritate a afacerii și calitate a produselor și serviciilor. Aceste caracteristici și valori se perpetuează de-a lungul anilor și sunt încorporate în filozofia Takeda, care stă și astăzi baza funcționării companiei.

La scurt timp după începerea activității farmaceutice, a fost înființată divizia de testare. În 1915, a fost înființată divizia de cercetare, care a cercetat și dezvoltat noi produse farmaceutice. Sistemul de cercetare și dezvoltare (R&D) implementat în această perioadă a fost fundamentul care a dus la transformarea Takeda în compania care este astăzi, prezentă în 80 de țări și cu peste 50.000 de angajați.

 

Privim spre viitor

Cum ajunge o afacere de familie din Osaka să devină un companie globală bio-farmaceutică? Este nevoie de 240 de ani de energie și pasiune, înrădăcinate în moștenirea puternică a companiei și în valorile sale durabile.

Instrumentele pe care le folosim se pot schimba, dar valorile noastre rămân aceleași. Tratăm pacienții ca pe o familie, punându-i în centrul a tot ceea ce facem, astfel încât să câștigăm încrederea societății, să ne consolidăm reputația și să dezvoltăm portofoliul companiei – în această ordine. De aceea, ne gândim la următorul deceniu la fel de mult precum ne gândim la următorul trimestru. Această motivație stă în spatele tratamentelor noastre inovatoare salvatoare de vieți. Avem această șansă rară de a putea schimba cu adevărat poveștile de viață ale oamenilor – inclusiv pe ale noastre, și asta ne modelează viitorul, valorile și istoria”, a declarat Cristina Barbu, Country Head Takeda România.

Astfel, istoria bogată și longevitatea companiei se datorează faptului că Takeda a ales mereu să privească înainte, având abordări vizionare și inovatoare ale unor arii terapeutice precum hemofilia, bolile rare, oncologia, bolile inflamatorii intestinale sau bolile autoimune.

Astăzi, la 240 ani de la înființare, Takeda marchează aniversarea sa în același fel: privind spre viitor, mai exact către următoarea paradigmă transformatoare în domeniul sănătății – digitalizarea. Pentru Takeda, viitorul bunăstării pacienților din întreaga lume este strâns legat de implementarea eficientă a unor instrumente digitale precum aplicațiile mobile de monitorizare a terapiilor sau sistemele de date, respectiv registrele de pacienți, care pot contribui atât la îmbunătățirea managementului pacientului, cât și a fundamentării politicilor publice în sănătate. Totodată, Takeda își propune să rămână un partener relevant și de încredere al autorităților și al comunității medicale, sprijinindu-i pe aceștia în atingerea obiectivelor lor specifice”, a adăugat Cristina Barbu, Country Head Takeda România.